Scandal la dezbaterea Legii integrității în Parlament după decizia CCR / PSD vrea să elimine total transparența declarațiilor de avere, dar nu vrea să numere voturile / USR propune o soluție pentru ca averile demnitarilor să rămână la vedere
„Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, la anumite date în perioada cuprinsă între luna octombrie 2023 și luna august 2026, acesta a procurat, deținut și vândut, pe raza municipiului Tulcea, diferite cantități de canabis, cu suma de 40 lei pentru un gram.

De asemenea, la 23.08.2026, inculpatul a fost prins în flagrant, pe raza localității Cataloi, în timp ce deținea și transporta cantitatea de circa 200 grame canabis, destinată comercializării”, susțin anchetatorii.
Ulterior, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, din locuința agentului fiind ridicate aproximativ 190 grame drog de risc (canabis), alte doze de substanță, aflate in curs de expertizare, grindere, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.
Welcome to WordPress. This is your first post. Edit or delete it, then start writing!